Iarna nu-i vara. Am testat Valea Cerbului
În perioadele în care nu avem proiecte comerciale, apucăm să facem ture cu prietenii. Ieri spre exemplu, după un test care a demonstrat științific că NU am COVID, am încercat un proiect ambițios iarna, respectiv Bușteni – Valea Cerbului – Vf. Omu – Mălăiești – Bușteni.
Prima tură de iarnă din an ne-a reamintit că iarna nu-i ca vara! Mai ales în acest weekend!
Echipați până-n dinți, ne-am mișcat cu talent prin ceața umedă de la baza Bucegilor. La intrarea în Valea Cerbului a început zăpada, însă stratul tare nu ne-a încetinit, astfel încât primii 600 de metrii diferență nivel i-am străbătut în mai puțin de 1 oră.
De la 1500 metri altitudine regulile jocului s-au schimbat dramatic. Stratul de zăpadă a început să crească abrupt. Vizibilitatea redusă din cauza ceții și a ninsorii ușoare ne-au dat de furcă la orientare.
Am început să ne afundam des până la brâu în zăpada afânată, iar în mai multe zone pioletul înfipt în zăpadă a provocat mini-avalanșe. Zgomotul rupturii de zăpadă de lângă mine încă îl mai am în urechi; viteza de reacție pe care am avut-o din cauza lui mă face să mă simt încă tânăr.
Următorii 500 de metrii altitudine i-am făcut în mai bine 3 ore. La 13:00 am ajuns la 2000 metri altitudine, chiar sub căldarea superioară a văii. Devenea tot mai evident că nu mai avem timp și energie pentru a ne continua. Decizia de a ne întoarce am luat-o repede.
Cum ne-am întors cu fața spre aval, a început un viscol ascensional care ne înfigea în ochi fulgi înghețați. Am coborât cât am putut de repede la vale, aproape cu ochii închiși, încercând să ne ghicim urmele acoperite de vând și de ninsoare. Aproape de pădure, vântul s-a oprit la fel de brusc cum începuse și ne-am putut continua drumul în siguranță.
A fost o zi intensă, care ne-a reamintit că iarna pregătirea fizică și auto-evaluarea corectă iarna pot face diferența între a rămâne pe munte până-n primăvara sau nu.
Mai multe despre această tentativă hivernală puteți găsi aici.
Bucegi, Bușteni, Valea Cerbului