Cum a fost prima ieșire a clubului NoGravity pe anul școlar 2022-2023?
Sâmbătă, 1 octombrie, a avut loc la Cabana Susai prima ediție a clubului montan NoGravity pe anul școlar 2022-2023.
La această aventură au participat 27 de copii cu vârste cuprinse între 10 și 12 ani și unii dintre părinții acestora.
Principalul obiectiv al ieșirii a fost socializarea și team building-ul noilor și vechilor membrii. Ca experiențe educative, ne-am inițiat în orientarea vintage cu ajutorul hărții și al busolei și am avut un prim contact introductiv cu aplicația Munții Noștri.
Principala provocarea a drumeției a fost mersul în monom, o activitate extrem de complicată atunci când vrei să împărtășești cu noii prieteni tot felul de descoperiri incitante ce țin de tehnologie.
Am remarcat o infuzie deloc neglijabilă de copii home schooled. Socializarea, mișcarea, dar mai ales regulile de viață ale clubului le sunt extrem de utile și, se pare, gustate cu plăcere de către participanți.
O surpriză foarte plăcută pentru noi a fost dorința părinților prezenți de a mai ieși la munte. Se pare să nu numai cei mici au nevoie de mișcare și socializare! Promitem să venim cu propuneri de nerefuzat cât mai curând posibil!
Următoarea ieșire NoGravity, dedicată exclusiv copiilor și adolescenților, va avea loc duminică, 30 octombrie, la Cabana Diham din Bucegi. Cu această ocazie vom aprofunda tehnicile de orientare și vom vizita una dintre cele mai vechi cabane din România.
Așteptăm în continuare noi membrii dornici de experiențe educative inedite în clubul nostru pentru copii și adolescenți. Pentru mai multe informații sau nelămuriri nu ezitați să ne scrieți la contact@nogravity.ro.
La final dorim să mulțumim părinților care au încredere în noi și își lasă juniorii că învețe la NoGravity Club!
Cabana Susai, club montan