DE CE AVEM REGULI?

Primul şi cel mai important motiv pentru existenţa regulilor în cadrul NoGravity Club este siguranţa copiilor. Pentru a putea desfăşura activităţi de aventură şi escaladă în siguranţă, este necesar să respectăm un set de reguli privind echipamentul şi conduita în sală.

De asemenea, NoGravity Club îşi propune să fie o influență pozitivă în dezvoltarea socială a copiilor. Am încercat să traducem la o scară mai mică regulile de bază de care societatea are nevoie pentru a putea funcţiona armonios, principal fiind respectul pentru cei din jur. Pornind de la aceleaşi considerente am descoperit a fi necesar şi un set de reguli pentru părinţi sau însoţitorii adulţi ai copiilor.

 

PRECIZĂRI GENERALE

CititAceste reguli trebuiesc citite de către toți clienții sau oaspeții NoGravity Club înainte de a începe traseele de aventură sau de a escalada traseele de escaladă și boulder.

Intrarea în NoGravity Club se face pe răspundere proprie și presupune că ați citit și ați înțeles prezentul regulament.

În cazul minorilor, consințământul este exprimat de către părinți sau de către persoanele care îi însoțesc. Odată  intrat în incinta NoGravity Club clientul acceptă toate punctele acestui regulament. Părintele sau persoana însoțitoare responsabilă a copilului trebuie să fi citit și acceptat aceste reguli și trebuie să le fi explicat și participanților minori.

În cazul în care încălcați regulile prezentate mai jos, veţi fi atenționat și corectat. Dacă aceste lucruri se repetă se poate ajunge la interzicerea participării dumneavoastră la orice activitate NoG şi la obligativitatea de a preda imediat echipamentul, fără rambursarea taxelor de acces.

Orice nelămurire sau dezacord cu acest regulament trebuie semnalată fără întârziere și înainte de începerea activităților (trasee de aventură, tiroliană, panoul de cățărare) personalului NoGravity Club.

Accesul în incinta NoGravity Club reprezintă aderarea persoanei la prezentul regulament și, totodată, supunerea acesteia la regulile NoGravity Club.

 

REGULI DE VIAȚĂ ÎN INCINTA NOGRAVITY CLUB

  1. Icoana ArbitruEste interzis comportamentul agresiv verbal sau fizic la adresa celorlalţi participanţi sau a personalului NoGravity Club.

  2. Persoanele sub influența alcoolului sau a drogurilor nu sunt admise în NoGravity Club.

  3. Având în vedere că activitatea de aventură în incinta NoGravity Club presupune anumite riscuri  asumate de participant, se recomandă participanților să fie în posesia unei asigurări de accidente. NoGravity Club își declină orice responsabilitate pentru accidente în cazul în care participantul nu a respectat regulile.

  4. Distrugerea echipamentului pus la dispoziția participanților din cauza nerespectării instrucțiunilor de folosire va fi suportată de către persoana vinovată.

  5. Este interzisă atingerea firelor sau a panourile electrice.

  6. Fumatul este strict interzis în interiorul incintei. Singurul loc de fumat dedicat clienților NoGravity este în fața clădirii, în fața liftului de acces în incinta NoGravity Club.

 

REGULI PENTRU ACTIVITĂȚILE DE AVENTURĂ ȘI ESCALADĂ

  1. AventuraTraseele de aventură, panoul de cățărat și tiroliana NoGravity Club sunt recomandate copiilor cu vârste între 4 și 14 ani ale căror aptitudini fizice si mentale permit parcurgerea autonomă a traseelor conform cerințelor de securitate.

  1. Este interzisă participarea la activitățile NoGravity Club (trasee de aventură, tiroliană, panoul de cățărare) fără încălțăminte adecvată sălilor de sport. Copiii care nu au pantofi de sport de schimb vor trebui să achiziționeze sau să închirieze încălțăminte adecvată de la recepția NoGravity înainte de a începe activitățile de aventură și escaladă.

  2. Participarea tuturor copiilor la prezentarea regulilor de viață NoG (codul interstelar de bune maniere și a codului de securitate NoG), precum și participarea la instructajul utilizării echipamentului efectuat de către personalul nostru, sunt obligatorii.

  3. Echipamentul trebuie utilizat doar în felul în care v-a fost indicat. Echipamentul nu este transmisibil.

  4. Carabinierele de siguranță trebuie folosite pe tot parcursul traseelor de aventură.

  1. Pe element de aventură trebuie să fie maxim două persoane, iar pe platforme maximum 5 persoane.

  2. La panoul de boulder (panoul de mică înălțime) copii trebuie să se fie supravegheați de părinte sau de însoțitor. Copiii trebuie să se descațere din cel mai înalt punct, nu să sară.

  3. Este interzisă urcarea pe panoul înalt de 5 metri fără a fi asigurat în coardă de către de unul dintre instructorii NoGravity Club.

  4. Este interzisă echiparea participanților sau ajustarea echipamentului la activitățile NoG de către oricine altcineva în afară de personalul NoG.

  5. Purtarea căștii de protecție este obligatorie pe toate traseele de aventură, pe tiroliană și pe panoul de cățărat.

  6. Consumul băuturilor alcoolice sau a mâncării în sala de aventură este strict interzis.

  7. Părinții sau însoțitorii copiilor nu au voie să urce pe traseele de aventură sau pe platforma de sosire tiroliană, decât cu permisiunea instructorilor NoGravity Club.

  8. Copiii care nu participă la activităţile de aventură sau escaladă din sală trebuie supravegheaţi în permanenţă de către adultul însoţitor.

  9. Salteaua portocalie din sală este destinată exclusiv activităţilor de escaladă.

  10. Accesul în spatele plasei verticale galbene este interzis atât pentru adulţi cât şi pentru cei mici.

 

REGULI PENTRU UTILIZAREA TIROLIENEI

  1. TirolianaPentru a evita riscul de coliziune, înainte de plecarea pe traseul de tiroliană vă rugăm să verificați dacă traseul este liber (nu este nimeni pe tiroliană în acel moment);

  2. Întodeauna la aterizarea pe rampa de sosire a tirolienei trebuie trebuie să aterizați cu picioarele înainte;

  3. Nu puneți niciodată mâinile pe cablu pentru a frâna. Mâinile rămân întodeauna pe lonja de asigurare sau pe scripete (TRAC) pentru a putea dirija deplasarea;

  4. Nu este recomandat să purtați bijuterii voluminoase, ceasuri, eșarfe, fulare sau alte obiecte de valoare. Părul lung este obligatoriu să fie prins.

  5. Înainte de coborârea pe tiroliană, verificați dacă carabinierele de asigurare sunt închise și poziționate pe șaua scripetelui (TRAC). Pe tiroliană se poate începe coborârea, numai după ce v-ați asigurat că traseul este liber.

  6. Este strict interzisă coborârea cu avânt din săritură!

  7. Pe durata parcurgerii segmentelor de aventură, fixarea scripetelui (TRAC-ului) de ham este obligatorie!

 

REGULI PETRECERE

  1. PetrecerePetrecerile NoGravity sunt recomandate copiilor peste 5 ani.

  1. Părinții / adulții însoțitori sunt responsabili de comportamentul și siguranța copiilor în afara sălii de antrenament.

  1. În pachetul petrecerilor NoGravity, în afara activităților de aventură și escaladă, nu sunt incluse activități de animație pentru copii.

  1. O petrecere este confirmată atunci când este plătit un avans de 50% din prețul total al petrecerii.

  1. În cazul în care optați de serviciile de catering oferite de partenerii NoGravity vă rugăm să ne trimiteți opțiunile dumneavoastră culinare pe emailul contact@nogravity.ro cu minim 48 de ore înainte.

  1. În cadrul petrecerilor pentru copii consumul băuturilor din afara NoGravity Club este interzis.

  1. Vă rugăm să aduceți tortul de la finalul petrecerii însoțit de certificatul de conformitate.

  1. În cadrul petrecerilor NoGravity nu este permis folosirea confeti-ului. Vă mulțumim pentru înțelegere!