NoGravity s-a născut în 2003 la inițiativa lui Alex Codreanu, prin aliața a 3 firme de Outdoors: Urban Climbing, specializată pe servicii de escaladă, Patrician Activ, specializată pe servicii de scuba diving și PlayGround, specializată pe servicii de paintball.

Acest nucleu dur de firme de Outdoors se dorea la vremea respectivă a fi fundația primului hipermarket de servicii de Outdoors și Team Building pentru clienții corporativi din România. NoGravity a reprezentat în perioada 2003 – 2005 numele care a adunat laolaltă profesioniști în alpinism, escaladă, canyoning, scufundări și paintball. Împreună au implementat pachete complexe de servicii de outdoors și team building și au participat la diverse târguri de turism.

Din păcate această idee a intrat pe piață mult prea devreme. Puține companii aveau cultura și bugetele pregătite pentru aceste servicii. NoGravity nu a generat veniturile așteptate, iar Alex Codreanu renunță la proiect, alegând o carieră internațională în industria de petrol și gaze, ca geoficizian de teren specializat pe achiziția de date seismice în domeniu marin.

Întors acasă după mai bine de 10 ani, Alex Codreanu își reamintește de proiectul lansat cu 12 ani în urmă. În anul de grație 2015 nu mai putea fi vorba de originalitate când vine vorba de Outdoors și Team Building pentru clienți corporativi. În schimb opțiunile de educație prin aventură oferite copiilor erau limitate.

Aceste concluzii, colaborate cu pașii de debut ai NoGravity și experiența ca voluntar a Organizației Naționale „Cercetașii României” pe care el și soția lui au avut-o ca adolescenți, au dus la dezvoltarea unui nou concept NoGravity Club, un parc de aventură în interior, în care copiii fac sport și învață să-și depășească limitele la înălțime, într-un mediu colorat și vesel, cu tematică spațială.

Portofoliul de serviciile NoGravity Club cunoaște o continuă dezvoltare printr-o ofertă în expansiune de ateliere, excursii și tabere tematice pentru copii.